Meniu Închide

Mireasa 2022, sezonul 5. Elena, fotografiată în costum de baie, la scurt timp de la Finala show-ului. Cum și-a petrecut vacanța

Elena și-a petrecut vacanța la mare, la Eforie Sud. În imaginea pe care fosta concurentă de la Mireasa a publicat-o pe rețelele sociale, aceasta apare în mare, purtând un costum de baie negru.

De când s-a terminat sezonul 5 Mireasa, fosta concurentă a publicat mai multe imagini, pentru a ține legătura cu susținătorii săi.

Cum arată Elena de la Mireasa în costum de baie

Elena s-a numărat printre finaliștii sezonului 5 Mireasa, deși nu a ajuns să formeze un cuplu în casă.

Ce spunea Elena despre ea când a intrat în competiția Mireasa

Elena a intrat în competiția Mireasa în gala din 2 aprile 2022, petrecând circa 4 luni în show. Iată ce spunea tânăra despre ea la începutul parcursului său în competiție.

Citește și: Mireasa 2020, sezonul 2. Cum arată Claudia Shik într-un costum de baie incendiar. Ținuta i-a scos în evidență bustul generos

„Am 26 de ani, m-am născut în București. Sunt sensibilă, sunt sociabilă, am participat la concursuri de asamblat roboți. De la 19 ani am lucrat ca agent de vânzări. Am avut două relații toxice. A existat și abuz fizic, ne-am lovit unul pe celălalt. Faptul că nu aveam liniște nici în relație și nici cu părinții a fost oribil. Mama mea știe că am avut gânduri suicidale. Mi-ar plăcea ca viitorul meu soț să aibă studii superioare și să-l aibă pe Dumnezeu înăuntrul lui. Dacă intru în casă și-mi place de un băiat care este într-o relație o să fac ce simt eu”, spunea Elena în filmulețul de prezentare.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Cosmin, „mesaj” cu subînțeles la scurt timp de la despărțirea de Alexandra. Ce a publicat

De-a lungul competiției, Elena a avut un început de cunoaștere cu Aron, însă nu au format un cuplu, ca urmare a părerilor diferite față de cununia religioasă: Aron, fiu de preot, nu concepea ca un cuplu să nu se căsătorească în biserică, iar Elena nu-și dorea o cununie religioasă, din cauza unui pasaj din slujbă, unde se spunea că femeia trebuie să fie supusă bărbatului.

Citește și: Mireasa: Confesiuni. Partea de adevăr a lui Sebastian. Ce s-a întâmplat între el și Inimioara la Craiova, din spusele lui

Mai târziu, Elena s-a apropiat de Adrian, însă nici cu el nu a ajuns să formeze un cuplu. În privința relației cu mamele din casă, Elena a avut divergențe cu doamna Dana, iar mai apoi cu bunica Elena.

Mireasa 2020, sezonul 2. Cum arată Claudia Shik într-un costum de baie incendiar. Ținuta i-a scos în evidență bustul gen…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mireasa live